Corona Brașov și-a anunțat revenirea! Simona Gogîrlă este noul antrenor al echipei feminine

Redactor:
Marius Hutu
Corona Brașov și-a anunțat revenirea! Simona Gogîrlă este noul antrenor al echipei feminine
  • Publicat:
  • Actualizat:

Corona Brașov este gata să lupte pentru revenirea în prim-planul handbalului românesc, după scandalul de dopaj de la sfârșitul anului trecut. Echipa de handbal feminin va porni de la zero din Divizia A. Simona Gogîrlă a fost anunțată azi oficial pe banca tehnică, având misiunea în primă fază de a promova în Liga Florilor.

Corona Brașov pornește la drum cu Simona Gogîrlă, care speră să readucă echipa la nivelul performanțelor din perioada 2005-2010

Handbalul din Brașov, sport cu două titluri de campioană în oraș, dar și multe rezultate notabile în cupele europene, inclusiv o semifinală de Cupa Campionilor Europeni (1982), trece prin cea mai dificilă perioadă din istorie. Corona Brașov reușise să clădească o echipă foarte frumoasă, cu mai multe jucătoare de la prima reprezentativă, capabilă să se lupte cu CSM București și SCM Rm. Vâlcea pentru titlul de campioană, dar totul s-a dus năruit în perioada octombrie – noiembrie, după ce și-a trimis jucătoarele la o terapie de recuperare cu laser intravenos, interzisă de regulamentul WADA. Au urmat șase luni grele pentru jucătoare, pentru staff-ul tehnic, pentru cei implicați, în timp ce clubul a fost exclus din toate competițiile.

La puțin timp după deciziile ANAD în acest caz, clubul a anunțat că va reîncepe reconstrucția unei echipe puternice. În urmă cu câteva luni, în fruntea grupării brașovene a fost numit Marius Fetti, iar azi a fost confirmat oficial și noul antrenor, Simona Gogîrlă, care a activat în cadrul Centrului de Copii și Juniori la grupa de junioare 1. De asemenea, fosta mare handbalistă a echipei naționale a și jucat pentru Brașov spre sfârșitul carierei, ajungând cu fosta Rulmentul până în finala Cupei Cupelor, pierdută după o „dublă” cu Larvik. Echipa va pleca la drum din Divizia A.

Simona Gogîrlă va fi ajutată pe banca tehnică de Vasile Curițeanu, cu care a făcut echipă și la junioare 1.

Pentru un prim sezon, ne propunem promovarea în Liga Florilor. Apoi, rămâne de văzut, dar ca orice antrenor îți propui obiective îndrăznețe. Visez să ajung cât mai sus, ar fi minunat dacă vom ajunge din nou la performanțele dinainte de 2010 (n.r. un titlu, trei clasări pe locul 2, Cupa Challenge câștigată și o finală de Cupa Cupelor), ar fi minunant pentru absolut tot publicul din Brașov. Dar primordial acum va fi să promovăm în prima ligă”, ne-a declarat Simona Gogîrlă.

Echipa a rămas fără jucătoare, după ce întreg lotul (minus Alicia Gogîrlă și Andreea Chiricuță – ultima ajunsă la Rapid) a fost suspendat pentru utilizarea acelor metode interzise. „O parte din echipă va fi formată din junioarele 1 și 2, cu rezultate foarte bune în ultimii ani. Aproape 50% vor fi jucătoare din propria pepinieră, iar lotul va fi completat cu sportive cu experiență.

„Probleme financiare la echipă nu au fost și nu sunt. Ce s-a întâmplat în toamna anului trecut a fost un accident, ne dorim ca oamenii să recapete încredere, noi mergem pe drumul nostru și sperăm că vom reuși să readucem Brașovul la un nivel cât mai înalt”, Simona Gogîrlă

Echipa își va relua activitatea din 7 iulie, iar unul din planuri va fi să formeze și formația a doua, imediat după ce clubul va promova în Liga Florilor. În mod normal, Corona nu ar trebui să aibă probleme să atingă acest obiectiv chiar din primul an.

Marius Fetti: „Pe lângă fetele tinere cu care vom pleca la drum, pe parcurs vom aduce și sportive cu experiență”

Obiectul este de a promova din primul an în Liga Florilor și, bineînțeles, să reorganizăm toată secția de handbal, începând de la grupele cele mai mici, care ne interesează în egală măsură, până sus. Vom avea și pentru sezonul următor piramida formată. Pe lângă fetele tinere cu care vom pleca la drum, pe parcurs vom aduce și sportive cu experiență, atât de pe plan intern, cât și de afară, fete care să ofere acel impuls, care să ofere siguranța”, ne-a declarat Marius Fetti.

Deocamdată, nu există intenția pentru ca denumirea echipei de handbal să fie schimbată, astfel că va reveni în competiție sub numele CSM Corona Brașov.

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cine este bărbatul care a murit în accidentul rutier produs pe Șoseaua Progresului, din București
Cine este bărbatul care a murit în accidentul rutier produs pe Șoseaua Progresului, din București
„A venit timpul”. Presa britanică a dat verdictul final: Radu Drăgușin, în sfârșit titular la Tottenham!
„A venit timpul”. Presa britanică a dat verdictul final: Radu Drăgușin, în sfârșit titular la Tottenham!
Tânăra care a scăpat din casa lui Gherghe Dincă rupe tăcerea: „Eram însărcinată și...”
Tânăra care a scăpat din casa lui Gherghe Dincă rupe tăcerea: „Eram însărcinată și...”
Britanicii au descoperit planul lui Mo Salah. Ce urmează pentru atacantul lui Liveprool
Britanicii au descoperit planul lui Mo Salah. Ce urmează pentru atacantul lui Liveprool
Apariție incendiară a soției lui Cristi Chivu! Cât de bine arată Adelina la 42 de ani
Apariție incendiară a soției lui Cristi Chivu! Cât de bine arată Adelina la 42 de ani
S-a aflat adevărul despre relaţia dintre Patrick Mouratoglou şi Simona Halep: El i-a distrus viaţa!
S-a aflat adevărul despre relaţia dintre Patrick Mouratoglou şi Simona Halep: El i-a distrus viaţa!
BANCUL ZILEI. Bulă: - Domnu’ doctor, eu mă tem. Pe vărul meu l-au tratat de ficat si a murit de inimă…
BANCUL ZILEI. Bulă: - Domnu’ doctor, eu mă tem. Pe vărul meu l-au tratat de ficat si a murit de…
Cod galben de vânt puternic în 9 judeţe din ţară. ANM anunţă rafale de 65 km/h
Cod galben de vânt puternic în 9 judeţe din ţară. ANM anunţă rafale de 65 km/h
JETURI enorme, văzute în spațiu! Ce sau CINE le-a făcut?
JETURI enorme, văzute în spațiu! Ce sau CINE le-a făcut?
BREAKING | Gemenii-premianți din Târgu Jiu, dați dispăruți pe 16 septembrie, au fost găsiți! Ireal unde erau
BREAKING | Gemenii-premianți din Târgu Jiu, dați dispăruți pe 16 septembrie, au fost găsiți! Ireal unde erau
România și Ungaria sunt obligate. S-a dat ordin de la UE. Am ajuns de râs în Europa
România și Ungaria sunt obligate. S-a dat ordin de la UE. Am ajuns de râs în Europa
De ce s-a sinucis, de fapt, Cătălina, secretara de la UMF: Am văzut-o, era...
De ce s-a sinucis, de fapt, Cătălina, secretara de la UMF: Am văzut-o, era...
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Jocul NERECOMANDAT... săracilor! „Vă spun sincer, aș vrea enorm să recomand acest joc, dar nu pot”
Jocul NERECOMANDAT... săracilor! „Vă spun sincer, aș vrea enorm să recomand acest joc, dar nu pot”
FC Botoşani – Gloria Buzău: Duel în premieră absolută la subsolul clasamentului
FC Botoşani – Gloria Buzău: Duel în premieră absolută la subsolul clasamentului
Ești obligat să înmatriculezi o remorcă ușoară? Ce tip de remorci poți tracta cu permis Categoria B
Ești obligat să înmatriculezi o remorcă ușoară? Ce tip de remorci poți tracta cu permis Categoria B
Cum arată acum fiica Adrianei Iliescu. Eliza a fost fotografiată recent alături de mama sa, într-o ipostază emoționantă
Cum arată acum fiica Adrianei Iliescu. Eliza a fost fotografiată recent alături de mama sa, într-o ipostază emoționantă
×